joi, 23 ianuarie 2014

Essaouira- amintiri fugitive...

Viața în Essaouira are ceva din Bob Marley iar aerul relaxant, de iarnă leneșă, acaparează dichisitul sat pescăresc.  Medina este asemenea unei acuarele albastre, pe alocuri cu scene hilare, înțesată de culori cu drag de viață și care te opresc în loc.

Oamenii  sunt frumoși, însuflețiți și din priviri îți cer să le respecți intimitatea. Atunci, aparatul foto se așează molcom și resemnat înapoi la gât.

Străzile vibrează iar pe măsură ce soarele se face nevăzut, glasurile vesele și cu tonalități înalte, clinchetele paharelor și pașii repeziți scad în intensitate. Liniștea se instalează treptat, cu ultimul oblon închis protector, peste geamuri. Luminile se sting, într-un acord deplin.

Diminețile în Essaouira, sunt ca toate celelalte dimineți în Maroc. Altă zi, aceeași rugăciune la moschee, matinală și împărțită cu generozitate la toți, vrei, nu vrei! Pescărușii sunt diferiți însă, mai isterici și lihniți.

Lucrurile intră grabnic în rutina firească, aproape contagioasă: obloanele se redeschid, cheile se învârt stângaci în găuri, pașii tropăie pe aleile strâmte și dintr-o dată te cuprinde o poftă îndârjită de viață.

Stropii sărați, ca un spray revigorant, îți conduc pașii spre ocean. Distingi de la distanță valurile, cum se izbesc cu furie în stânci și ziduri, făcând să tresalte milioane de sfere albe și spumoase, ca la auzul  unei vești  emoționante și dramatice.

În Maroc totul este o poveste. Oamenii în sine reprezintă povestea, uneori tristă, alteori ireală și enervantă și îți face inima incapabilă să se urnească. O ține într-o reverie, cu deșertul în minte și sunetele oceanului în fundal. 

Și așa pornești la drum, cu un soare tihnit, într-o zi ce are să fie minunată!






















m.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu