joi, 16 ianuarie 2014

Sahara- un pustiu plin

Despre deșert îți faci idei felurite și nu știi cât, din ceea ce ai văzut în reviste, la televizor sau in fotografiile altora, ai să regăsești de fapt. La început pare un vis îndărătnic dar speri, nu imposibil. Cu cât îl clădești mai statornic, cu atât drumul se scurtează, inima galopează și posibilul e chiar în fața ta- iar tu pășești firav pe el.

Cu toții visăm la deșert, într-un fel sau altul. Și nu e doar o locație pe hartă, ci o lume aparte, aspră, toridă, pustiită și rece noaptea, bântuită de creaturi mici, care se chinuie să evadeze de sub greutatea covârșitoare a nisipului fin, un tărâm care odată pătruns, te ține captiv. 

În deșert totul este și are o poveste care răzbate, cu îngăduința timpului. De la distanță dunele par de nepătruns, însă la primul pas te afunzi în nisipul moale și alunecos. Munții de nisip sunt luminați după bunul plac al soarelui- altă lumină, altă scenă, alt dramatism sau romantism, altă istorisire.

Oamenii deșertului întregesc povestea. Simplitatea berberilor se strecoară repede în suflet și ți-l înfășoară într-o stare de bine. Privirile lor sunt pătrunzătoare și calde iar vocile răsună umil și prietenos. Par ființe desprinse din alte timpuri, timpuri ancestrale în care credința și resemnarea dominau legile scrise.

Ziua împrumută cu generozitate reflexiile teracotei, însă întunericul aduce vraja stelelor fermecate. Noaptea, pe dune, stai față în față cu cerul și îi povestești vrute și nevrute. Ești atât de aproape încât, cu un mic efort de imaginație, simți stelele colțuroase și slăbănoage cum se plimbă diafan prin fața ta.

În deșert, timpul se transformă și capătă alte înțelesuri. Listele cu priorități și cumpărături dispar iar cauzele pentru care nu ești fericit sunt anulate, reflectând la nenumărate motive pentru care ești sau trebuie să fii fericit. Inima zburdă ca smintita și simți darul minunat al vieții, așa, cu tot ce are mai bun sa ne întâmpine.

Liniștea sălășluiește în fiecare părticică a pustiului. Te sperie și doare abisul ei și al gândurilor care vin odata cu ea.

Acolo sus pe dune, am adunat în inimă toți oamenii dragi, să se molipsească și ei, ca și mine, de magia și solitudinea mândră și nemărginită a deșertului.  

















m.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu