marți, 16 septembrie 2014

povesti despre fluturi.

o usa masiva si nenumarate patratele captusite cu iarba albastra. iarba uscata si frumos mirositoare. usa se deschide cu un scartait ascutit si o aroma de levantica si haine proaspat intinse la uscat invadeaza narile.

si apoi, din neant, un fluture: "am aripi. le vrei? ma duc in locuri minunate, cu mult cer albastru si alti fluturi colorati."

fluturele zboara grabit, repezit de o albina. “si eu am aripi. un fel. si zbor in lung si in lat, fara oprire. uneori, in zadar si este istovitor. si aripile se frang mereu, dar peste noapte apar altele. si ma duc si mai departe, insa intotdeauna se incalcesc in acelasi copac. ca si cum copacul s-ar muta cu fiecare ceas, cate un pas. un pas urias.”

albina si fluturele ar putea sa isi uneasca aripile. sau macar sa si le imprumute. cu randul, civilizat.

albina: oare ce e dupa copac?

fluturele: cat de inalt este copacul?

albina: cat efort trebuie sa faci si cat trebuie sa te antrenezi?

fluturele: si apoi, daca dupa copac nu este nimic?

albina: doar gol si un vis trist care sa te inghita intr-o clipita…

fluturele s-a gandit sa isi construiasca aripi trainice. inalte, puternice, deloc tematoare. aripi care sa nu poata fi oprite de crengile rautacioase si neputincioase ale copacului. in fiecare seara, timp indelungat, a adaugat cate o frantura de aripa la visul lui. si lua forma unor ganduri. ganduri care nu se asemuiau cu nimic cunoscut, dar persistau obsesiv.

 intr-o zi, o forta launtrica il imbie spre copac.

norii se inghesuiau a furtuna. o furtuna ce ameninta pajistea atat de linistita.  vantul s-a starnit, si pana sa isi dea seama, fluturele s-a trezit aruncat in valtoare. nu era nimeni in preajma sa-i auda tipetele disperate: "unde sunteti, voi, celelalte creaturi? 
vantule, opreste-te, opreste-te acum!

dar vantul s-a pornit si mai tare, suierind asurzitor; l-a ridicat pe bietul fluturas si apoi...si apoi furtuna s-a domolit. lumea a renascut, s-a transformat, s-a inchis si s-a deschis....

a clipit. a deschis un ochi. albastru. l-a inchis repede la loc. a deschis al doilea ochi. si mai mult albastru. un albastru minunat, curat si cald. 

pasarea s-a ridicat repede. memoria, atasamentele, sentimentele/resentimentele...toate disparusera. era doar bine.


si dintr-o data, ziua a devenit minunata si usor de purtat in zbor. un alt zbor, peste un alt copac. spre o alta albina.








m.

luni, 30 iunie 2014

The Japanese Wife


"The Japanese Wife"... si mi-a rasturnat lumea. m-au napadit emotiile si lacrimile si regretele. 
si apoi bucuria s-a instalat confortabil, accentuata de cerul albastru, pictat in alb imaculat si verdele crud, scaldat intr-o lumina calda, de dupa amiaza tarzie.

aproape imposibil de descris in cuvinte potrivite aceasta poveste minunata, care a scormonit adanc in suflet, deschizand si inchizand usite si amintiri.

dar i-am gasit pe ei, macii, intr-un dans pasional cu soarele. o transpunere aproape ireala, pe un drum cu multe carari, in cautare de vreascuri.
















m.

luni, 16 iunie 2014

miercuri, 28 mai 2014

Islay

Cine spune Scotia si nu isi imagineaza grabnic umbrela, ciubote de cauciuc, frig si o limba de neinteles? Eu!

De ce Islay? Daca ai drag de whisky si daca iubesti cotloanele desprinse din rai, daca iubesti sa…iubesti, atunci Islay, negresit!

Islay e fermecatoare pentru ca nu seamana cu maruntul desprins din cotidian. In acelasi timp, impreuneaza  cele mai zornaitoare emotii si franturi din locurile dragi, cat sa iti rascoleasca inima. Are un déjà vu care te face sa uiti carui timp apartii. Doar esti!

Este o insula cocheta,  biruita de romantism, inspiratie si arome patrunzatoare. Are o energie care te tine captiv intr-o stare de beatitudine, departe de timpul cu minute si secunde necrutatoare.

De ce festivalul de whisky? Pentru ca Islay se primeneste cu tot ce are mai frumos, pur si gustos pentru oaspetii ei. Pentru ca oamenii sunt umili, simpli, deschisi si te pierzi in accentul lor, cu un ritm aproape exploziv. Pentru ca este o pagina desprinsa dintr-o carte veche, cu infatisare prafuita si miros greu de cerneala: focile se vad de la fereastra, tolanite pe pietre iar farul, de pe celalalt mal, prelungeste o asteptare si o tensiune aventuroasa (foarte curand iti imaginezi ca pe apa plutesc sticle cu mesaje SOS si in orice clipa ai putea fi unicul martor al unui naufragiu imaginar). Localnicii cu fustite in carouri (kilts) trezesc curiozitatea si impart o bucurie molipsitoare. Capitolele din poveste se consuma la cafeaua de dimineata, rostite de un englez cu accent sofisticat si voce soptita care insa, iubeste Scotia!!! Apoi continua la pub, pe plaja, la distilerii, pe pietre, in gand, in vorbe, in priviri, in licori patrunzatoare....in tot!


Pentru ce sa revii? Pentru ca plecarea nu este nici apasatoare si nici trista. De pe puntea vaporului, ochii se adancesc in umbrele muntilor din fundal, in miscarea apei iar trupul este inundat de magia cimpoiului care rasuna de pe mal cu pasiune, nesat si frumos. Un frumos care doare, insa te face sa revii la tine si la ceea ce iti este drag: libertatea!





















m.

duminică, 4 mai 2014

Buttermere

Buttermere- cu Ceahlaul in minte si inima.

Asadar, cateva zile de planificare si jumatate de ora pentru bagaje.
Vremea oscila intre buna si rea, intre soare si ploaie, ca intr-un final sa se opreasca la…soare!
Nerabdarea a dat desteptarea cu o ora inaintea ceasului…asa ca, am pornit la drum cu noaptea-n cap.

Privelistea in Lake are o frumusete rara, aparte. Casele albe din piatra, cu flori multicolore in fata, se ivesc ca din neant sa-ti bucure privirea. Lake pare desprins dintr-o lume a hobitilor: iarba perfecta si imaculata de un verde hipnotizant este acoperita cu muschi fin, in care ti se afunda talpile.
Copacii sunt asezati strategic, filtrand cu maiestrie lumina. Cararile de munte sunt pietruite cu dale mici si mari, albe si negre, care isi fac loc printre florile salbatice si arbustii teposi. Pietrele (mult detestate de picioare) pareau firmituri stranutate de un urias, si impanzite peste tot in calea drumetilor. Sus, soarele s-a preschimbat rapid intr-o atmosfera laptoasa, rece si umeda.  

Dupa un urcus pieptis pe pietre slobode (45 de grade), a urmat, dupa cateva ore, un coborat spectaculos (panta cu 80 de grade inclinatie) si extrem de solicitant.

Aparatul nu prea s-a lasat scos din rucsac, lasand ochii sa se bucure liber de privelistea glorioasa iar plamanii sa inspire un aer oarecum racoros (undeva pe la 0 grade) dar sanatos. Oamenii care se plimbau pe creste, de jos, pareau de-o schioapa, contrastand dureros cu pantele abrupte care amenintau in fata.

Intr-un gest de salvare, mintea preia controlul iar trupul istovit stie un singur lucru: “inainte, inainte, inainte.” Asa, ai certitudinea ca implinesti ceea ce ti-ai propus. Cand ajungi in varf, senzatia este unica. E ca si cum ai avea un ochi magic si poti vedea peste tot si in toate cu o profunzime ce nu da gres.

Nici gradele nu mai sunt 0, nici efortul nu mai este ce a fost…te invaluie bucuria. O bucurie inocenta care se cere daruita si altora, lumii.

Si, incet, incet, incepi sa vizualizezi berea care te asteapta jos, iar o toropeala placuta si relaxanta te face sa simti ca poti. Da, poti orice!














m.

duminică, 13 aprilie 2014

inimi din poveste


"Iata care-i taina mea. E foarte simpla: limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda miezul lucrurilor."

Inima, greu de inteles dar si mai greu de stapanit! Asa ca, astazi, am sa visez la o lume ticsita de inimi! Inimi multicolore si jucause, inimi de tot felul care sa desluseasca cele mai adanci secrete.

In asteptarea lor insa, ma bucur de inimile mele lucioase si frumos mirositoare.







m.

vineri, 21 martie 2014

printre rânduri


De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul cel dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?


Tudor Arghezi







m.

vineri, 14 martie 2014

viața în culori...

ce era programat: zi de lucru și studiu intens. după câteva ore, gândul îmi rămăsese tot la zecile de litere ce trebuiau așezate pe hârtie și la planurile de lecții care așteaptă răbdătoare...

ce a ieșit? ce se vede!














m.

duminică, 9 martie 2014

dor de albastru

iubesc marea cu infinitul albastru. iubesc marea în calm și absență. și umbrele însuflețite care proiectează delicate povești și trăiri adânci.

dacă închizi ochii și te intersectezi cu muzica valurilor, aproape că îți plimbi degetele pe o claviatură imaginară.


 și totul răsună a bucurie.













m.